Sistemul Monetar al lumii nu este nimic mai mult decât un joc. El are puţin temei în realitate. Acesta a apărut în urmă cu mii de ani, când deficitul de resurse era o problemă de zi cu zi. Oamenii de atunci aveau nevoie de o modalitate de a distribui bunuri şi servicii, şi de recompensare în acelaşi timp a celor care au lucrat pentru a le crea. Acest sistem de muncă pe bază de bani a fost un element de bază al societăţii atât de mult timp, că majoritatea oamenilor nu-şi pot imagina o lume fără el. Cu toate acestea, mecanismele sistemului, atât structural cât şi psihologic, au creat probleme dramatice pentru întreaga societate, de la crime monetare şi tulburări emoţionale, până la abuzul şi exploatarea planetei şi reciproc la niveluri ridicate. Lumea de astăzi este de fapt formată dintr-o serie de mafii tribale. Linia dintre criminalitatea organizată şi afacerile tradiţionale, este de fapt inexistentă. La rândul ei, întreaga lume este în contradicţie cu ea însăşi, cu persoane fizice, întreprinderi şi ţări lucrând perpetuu pentru a-şi apăra ceea ce au, în acelaşi timp lucrând constant pentru a câştiga mai mult, adesea prin forţă şi corupţie. Acum, întreaga lume este datoare ei înseşi, cu sume de bani comice, în timp ce integritatea structurii financiare mondiale este pe punctul de colaps din cauza deficienţelor proprii. Cu toate acestea, chiar şi cu aceste puncte notate, există o forţă neprevăzută şi mai puternică, care garantează dispariţia definitivă a sistemului Economic aşa cum îl ştim, şi vine sub formă de Şomaj Tehnologic. Fiinţele umane sunt înlocuite cu tehnologii avansate de automatizare într-un ritm accelerat, cauzând un dezastru de proporţii fără precedent, pentru că dacă oamenii nu au locuri de muncă, aceştia nu pot sprijini economia dacă nu cumpără nimic. Această realitate este dovada finală că sistemul nostru actual este acum învechit, şi dacă vrem să evităm revoltele pe străzi şi sărăcia la o scară nemaiîntâlnită, va trebui să ne revizuim noţiunile tradiţionaliste despre funcţionarea societăţii la nivel fundamental. Avem nevoie de un sistem social nou, care să fie actualizat la cunoştinţele şi metodele moderne.

David Walker, fost controlor financiar general al SUA şi şef al GAO, a avertizat înainte de alegerile din 2004 că, dacă schimbări economice mari nu sunt făcute, până în 2009 SUA şi contribuabilii acesteia nu-şi vor putea permite plăţile dobânzilor la datoria naţională [1]. Un studiu autorizat de către Trezoreria SUA în 2001 a constatat că pentru a menţine deservirea datoriei la rata actuală de creştere, impozitele pe venit până în 2013 ar trebui să fie ridicate la 65% [2]. Dacă Statele Unite nu-şi pot permite să plătească dobânzile pentru datoriile sale, aceasta ar fi etapa finală a colapsului economic şi, prin urmare, ar conduce la un faliment total. Criza sistematică se va răspândi probabil în restul lumii, din cauza interconexiunilor financiar/comerciale inerente.

            Cum s-a întâmplat acest lucru? De ce este datoria naţională a SUA de 12.250.000.000.000 $ din ianuarie 2009? Din cele 203 ţări din lumea de azi, numai patru (!) nu datorează bani altora. Datoria colectivă externă a tuturor guvernelor din lume este acum de aproximativ 52 trilioane de dolari[3]  şi acest număr nu include masivele datorii casnice din fiecare ţară.

            Întreaga lume este, în principiu în stare de faliment. Dar cum? Cum poate lumea ca un întreg să-şi datoreze bani ei însăşi?

            Evident totul e un nonsens. Nu există un asemenea lucru ca "bani". Există doar resurse planetare, munca umană şi ingeniozitatea umană. Sistemul monetar nu este nimic mai mult decât un joc... şi unul vechi şi disfuncţional. Cei în poziţii de putere socială modifică regulile jocului, după voia lor. Natura acelor reguli este ghidată de aceleaşi mentalităţi competitive, distorsionate care sunt utilizate în viaţa "monetară" de zi cu zi, numai că de data aceasta jocul este fraudat de la rădăcină pentru a favoriza pe cei care conduc spectacolul.

            De exemplu, dacă ai 1 milion de dolari şi îi pui într-un cont bancar cu dobândă de 5%, vei avea de câştigat 50.000 dolari pe an, pur şi simplu pentru acel depozit. Primeşti banii de pe urma existenţei banilor în sine... hârtie creată dintr-o altă hârtie... nimic mai mult - nici o invenţie - nici o contribuţie în societate - nimic. Acestea fiind notate, dacă eşti o persoană din clasa de jos sau mijlocie, cu fonduri limitate, şi trebuie să foloseşti împrumuturi pe bază de dobândă pentru a-ţi cumpăra o casă sau să foloseşti cărţi de credit, atunci tu plăteşti o dobândă băncii, pe care banca o foloseşte apoi, teoretic, pentru a plăti dobânda de 5% persoanei cu contul de economii! Nu numai că această ecuaţie este revoltător de ofensivă din cauza utilizării cametei (dobânzii) pentru a "fura de la cei săraci şi a da celor bogaţi", dar de asemenea, perpetuează stratificarea socială prin însăşi construcţia ei, menţinând clasele de jos sărace, sub povara constantă a datoriei, şi în acelaşi timp menţinând clasele de sus bogate, cu mijloacele de a transforma banii în exces în mai mulţi bani, fără muncă.

            Lăsând deoparte această realitate, există şi alte jocuri în sistem care au lucrat timp de decenii, dar care doar acum încep să înflorească în catastrofele matematice inevitabile care ar fi trebuit anticipate acum 100 de ani.

            "Ciclul economic de Expansiune şi Contracţie" (cunoscut şi ca - "ciclul de afaceri")

            Definiţiile de suprafaţă pentru "ciclul de afaceri" de obicei sunt de forma: "fluctuaţiile recurente în activitatea economică constând din recesiune şi recuperare şi de creştere şi declin" [4]. Cu toate acestea, acest lucru nu spune nimic despre cauza fluctuaţiei. Deşi există diverse teorii cu privire la cauză, se pare că majoritatea economiştilor tind să evite "elefantul din camera de zi"... şi anume, efectul puternic pe care Contracţia Monetară (banii retraşi) şi Expansiunea Monetară (banii nou adăugaţi) îl au asupra Ciclului de Afaceri.

            Când se adaugă bani masei monetare, acei bani sunt, de regulă, folosiţi pentru un anumit scop. Foarte adesea, aceste scopuri includ: deschiderea unei afaceri, cumpărarea unei locuinţe, investiţii la bursa de valori, etc. Această aplicare de bani, de multe ori se traduce în aşa-numita "creştere economică". Expansiunea creditului, sub formă de împrumuturi personale şi de afaceri, este cu adevărat forţa ascunsă din spatele creşterii economice. Aceasta este în principiu perioada de "Expansiune", a ciclului de "Expansiune şi Contracţie". Dacă examinaţi tendinţele de expansiune economică anterioare în Statele Unite, veţi găsi o corelaţie ritmică a expansiunii creditului. (de exemplu, balonul ("bubble-ul") la bursa de valori din 1990-2000)

            Din nefericire, banii nu pot fi adăugaţi la nesfârşit în economie, pentru că Datoria şi Inflaţia cauzate de expansiune vor depăşi în cele din urmă beneficiile "creşterii". Acest lucru se datorează faptului că noii bani sunt întotdeauna necesari pentru acoperirea datoriei restante, în mare parte ca urmare a necesităţii de a plăti înapoi dobânzile la credite (cu bani care nu există în oferta de bani). Acest lucru înseamnă că, după o perioadă de creştere (Expansiune), cu indicatorii economici îndreptaţi acum spre o economie în declin, o alegere poate fi făcută de autorităţile de reglementare financiară / guvern, fie să:

[1] Continue expansiunea prin infuzia de mai mulţi bani, de multe ori prin scăderea ratelor dobânzilor (cum ar fi "prima" sau rata de "scont") sau pur şi simplu prin mutarea de sume mari de bani în anumite sectoare (cum ar fi bailout-ul din 2008 de 700 miliarde de dolari al bancii),

sau [2] Să lase contracţia (recesiunea) să-şi urmeze cursul, crescând ratele dobânzii, şi aducerea economiei înapoi la un fel de echilibru, astfel pregătind-o pentru o nouă expansiune. Acestea sunt exemple sumare, generalizate. Această broşură nu are intenţia de a detalia toate componentele şi atributele.

            Istoria arată că de regulă se folosesc ambele variante, ideea de bază fiind "domolirea" recesiunii prin creşterea lichidităţilor. Raţionamentul este simplu. Existenţa şomajului şi a cetăţenilor săraci nu este politic pozitivă pentru clasa conducătoare. Acest lucru poate duce la dispreţ pentru conducere şi, probabil, revoluţie. Prin urmare, există întotdeauna jocul de împăcare a publicului, cu securitate falsă, cu scopul de a evita ieşirea la iveală a adevarului despre disfuncţionalitatea inerentă şi corupţia schemei Ponzi cunoscută sub numele de Sistem Monetar. Într-un sistem în care banii sunt creaţi deasupra banilor din datorii, cu practicarea dobânzii, creând mai multe datorii care trebuie înapoiate cu bani care nu există în circulaţie - acesta este un sistem piramidal. Acest instrument este denumit "Sistemul Rezervei Fracţionare". Citiţi Web of Debt, capitolul 2, de Ellen Brown, pentru mai multe detalii despre această politică de expansiune monetară.

            Acum, rezultatul acestei "domoliri" a contracţiei doar amână inevitabilul, şi cum guvernul SUA a "domolit" practic fiecare contracţie pe care am văzut-o în ultimii 70 de ani prin infuzie suplimentară de bani în sistem, un "scenariu apocaliptic" e foarte probabil... "marea contracţie"... şi s-ar putea întâmpla în momentul redactării acestui ghid.

            Dar, având în vedere că banii au fost întotdeauna strategic injectaţi în sistem atunci când se produce contracţia, calea "medie" este de fapt ascendentă. Figura 2 de mai jos este o descriere idealizată a ceea ce s-a întâmplat efectiv în ultimii 70 de ani si a ceea ce ar putea urma pe masură ce "marea contracţie" se iveşte.

            Începând din martie 2006, guvernul SUA a oprit publicarea rapoartelor M3, aceastea fiind suma totală de bani din economie, în aproape toate formele. Care este motivul pentru asta? - nu doresc ca publicul să realizeze cât de mulţi bani sunt pompaţi în sistem.

            Indiferent de întreruperea rapoartelor de către Fed (Sistemul federal de rezerve al SUA), economiştii laici au fost capabili să urmărească independent componentele M3 [5]  şi ceea ce a fost observat este că, din 2006, M3 a crescut de la aproximativ 10 bilioane la 14.5 mii de miliarde până la sfârşitul anului 2008, o creştere de aproape 50% în mai puţin de 3 ani.

            Cât de departe putem merge? În acest ritm, până în 2015, alimentarea cu bani va fi de aproximativ 30 bilioane de dolari.

            Acum, doar pentru că banii sunt pompaţi în sistem nu înseamnă întotdeauna că expansiunea economică are loc. Acesta este un punct critic. De exemplu, unul din indicatorii caracteristici ai expansiunii economice este crearea de locuri de muncă. Figura 5 de mai jos arată nivelul şomajului în SUA, inclusiv componenta SGS, (Rata Alternativă a Şomajului) care reflectă metodologia actuală de raportare a şomajului ajustat pentru SGS-estimarea "muncitorilor descurajati" cum au fost definită în timpul administraţiei Clinton şi adaugată la estimările BLS existente de nivel U-6 şi şomaj, [6]  care ia în considerare acei americani care nu lucrează şi care nu sunt în prezent socotiţi ca "şomeri" pur şi simplu pentru că perioada de confirmare a luat sfârşit.

            În timp ce agenţiile guvernamentale oficiale au raportat că rata şomajului a fost de aproximativ 7% la sfârşitul anului 2008, o cercetare mai profundă dezvăluie că este de fapt mai aproape de 18% din populaţia SUA. Mai multe despre motivele acestei realităţi vor fi abordate în secţiunea următoare. (Externalizarea extremă (Outsourcing-ul)), dar pentru moment vom folosi această informaţie pentru a înţelege că infuzia actuală de bani în oferta de bani nu are efect în contextul actualei crize financiare. După cum s-a menţionat mai devreme, banii nu pot fi adăugaţi în economie la infinit, pentru că Datoria şi Inflaţia cauzate de expansiune vor depăşi în cele din urmă beneficiile "creşterii". Asta se întâmplă în prezent, şi nici o intervenţie (bailout) de "domolire" a crizei nu are şanse de reuşită.

            De ce? - În principal din cauză că nivelurile datoriei sunt prea mari. Datoria totală a guvernului SUA plus datoriile private ale cetăţenilor săi au fost de aproximativ 53.000.000.000.000 [7] în 2007 (Figura 6). Acest lucru este absurd când realizezi că în 2007, oferta totală de bani din Statele Unite (M3) a fost de numai aproximativ 12.000.000.000.000. Avem de gând acum să injectăm peste 40 mii de miliarde de dolari în economia SUA pentru a acoperi aceasta? Nu, deoarece nu numai că asta ar crea noi datorii de mii de miliarde, dar ar cauza probabil şi o hiperinflaţie la scară mare. Dintr-un unghi diferit, PIB-ul SUA în 2007 a fost de doar aproximativ 14 bilioane![8]

            Chiar acum (2009) deflaţia şi inflaţia, au loc simultan, cu deflaţia, sub formă de contracţie, câştigând. Cu alte cuvinte, banii dispar mai repede decât pot fi adăugaţi. În timp ce sistemul însuşi instituie această inevitabilitate, lanţul de evenimente pentru actuala criză pare să fi început în piaţa imobiliară cu balonul ("bubble-ul") agresiv speculativ. După ce aceasta s-a prăbuşit, Piaţa Derivatelor, (care deţine valori care depăşesc de câteva ori PIB-ul de pe întreaga planetă [9] care a pariat pe acele credite imobiliare ipotecare, a devenit "toxică", datorită prescrierii ipotecilor. Acest lucru a declanşat falimentul băncilor de investiţii; împreună cu falimentul băncilor comerciale ulterior; care conduce la falimentul corporaţiilor, care necesită credite; inevitabil ajungând la concedierile din forţa de muncă însăşi. Această criză sistemică este globală, datorită naturii internaţionale a Pieţelor Financiare, acesta este motivul pentru care ţările din lumea occidentală se confruntă în prezent cu probleme economice similare cu cele ale Americii. Cu toate acestea, vă rugăm să reţineţi faptul că, deşi pare ca şi cum "bubble-ul" locuinţelor şi "creditele falimentare" sunt "de vină" pentru această criză, de fapt, nu sunt. Această cădere ar fi avut loc într-un fel sau altul din cauza naturii însăşi a sistemului economic. Cu toate acestea, incredibila iresponsabilitate implicată în gestionarea acestui sistem deja nociv, a exagerat şi accelerat foarte mult severitatea colapsului iminent, ceea ce face ca viitorul să arate foarte sumbru dacă această structură falsă, cunoscută sub numele de "Sistem Monetar", va fi menţinută.

            Tot ce a fost descris în secţiunea anterioară este de mare importanţă pentru a înţelege unde ne aflăm şi încotro ne îndreptăm în cadrul acestei structuri economice. Vă rugăm să reţineţi că această informaţie este la fel de relevantă pentru non-americani, cât este pentru americani, pentru că lumea împărtăşeşte acelaşi sistem de bază şi este strâns interconectat.

            Acum, ca răspuns la aceste probleme, foarte des oamenii sugerează 'reforma monetară' ca soluţie. Aceste sugestii includ de regulă: revenirea la standardul aurului; scoaterea în afara legii a dobânzii; închiderea Rezervei Federale, redarea puterii de a tipări bani guvernului şi permiterea distribuirii lor fără creanţă de către guvern..., etc.

            În timp ce aceste reforme şi altele prezintă toate nişte merite logice, ele nu ţin cont de un fenomen de neoprit care s-a accelerat începând cu secolul 20, care a afectat foarte mult forţa de muncă.

            Înlocuirea muncii umane cu utilaje.

În centrul sistemului economic însuşi este mecanismul Muncii pentru Venituri. Întregul nostru sistem economic se bazează pe fiinţe umane care îşi vând forţa de muncă pe post de bun pe piaţa liberă. Dacă oamenii nu au opţiunea de a "lucra pentru a trăi", atunci sistemul monetar aşa cum îl ştim este terminat. Nimeni nu poate cumpăra bunuri, dacă nu câştigă bani. Companiile nu îşi pot permite să producă dacă consumatorul nu are putere de cumpărare. Această problemă depăşeşte tot ceea ce a fost discutat mai devreme în acest capitol.

            După cum John Maynard Keynes a subliniat cu dispreţ în The General Theory of Unemployment, Interest and Money (Teoria generală a folosirii forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor):

            "Suntem afectaţi de o nouă boală, al cărei nume nu este cunoscut cititorilor noştri încă, dar despre care vor auzi multe în anii ce vor urma - şi anume 'şomajul tehnologic'. Acest lucru înseamnă şomaj datorat descoperirii a noi moduri de a economisi utilizarea muncii depăşind ritmul în care găsim noi utilizări pentru muncă." [10].

            În timp ce politicieni, patroni şi lideri de sindicat se plâng de probleme pe care ei le consideră responsabile de şomajul în creştere la nivel mondial precum externalizarea către firme străine, sau munca imigranţilor, cauza reală trece neobservată în dezbaterile publice: Şomajul Tehnologic.

            În cuvintele lui Wassily Leontief, economist laureat al Premiului Nobel:

"Rolul oamenilor ca cel mai important factor de producţie este nevoit să se diminueze, în acelaşi mod în care rolul cailor în producţia agricolă a fost diminuat şi apoi eliminat prin introducerea tractoarelor." [11]

            Din moment ce Capitalismul de Piaţă este construit pe logica reducerii costurilor de producţie (inclusiv costul forţei de muncă) pentru creşterea profiturilor, înclinaţia de înlocuire a muncii umane cu maşini automatizate oricând este posibilă, şi este o progresie naturală a industriei. Până la urmă, o maşină nu are nevoie de pauze, nu are nevoie de asigurare de sănătate sau beneficii, şi nu face parte dintr-un sindicat pretenţios.

            O simplă privire la statisticile istorice ale muncii în SUA pe sectoare, arată tiparul înlocuirii definitive a muncii umane de către maşini automatizate. În sectorul agricol, aproape întregul proces de muncă tradiţional este efectuat acum de maşini. În 1949, maşinile realizau 6% din culesul de bumbac în Sud. În 1972, 100% din culesul bumbacului era realizat de maşini.[12]  Când automatizarea a fost introdusă în SUA în sectorul de fabricaţie în anii '50, s-au pierdut 1,6 milioane de posturi de muncitori în 9 ani [13]. În 1860, 60% din America lucra în agricultură, în timp ce în prezent sunt mai puţin de 3%.[14] În 1950, 33% din muncitorii americani lucrau în fabricaţie, în 2002 mai erau doar 10%.[15] Industria siderurgică a SUA, din 1982 până în 2002 a crescut producţia de la 77 la 120 de milioane de tone, în timp ce numărul muncitorilor angajaţi a scăzut de la 289.000 la 74.000.[16] În 2003, Alliance Capital a efectuat un studiu al celor mai mari 20 de economii din lume la momentul respectiv, privind perioada 1995-2002, a constatat că 31 de milioane de locuri de muncă din fabricaţie s-au pierdut, în timp ce producţia a crescut cu 30%. [17]. Acest tipar de Creştere a Productivităţii şi a Profitului, cuplat cu scăderea locurilor de muncă, este un fenomen nou şi puternic, fără schimbări la orizont.

            Deci... unde s-au dus toate locurile acelea de muncă? - Sectorul serviciilor. Din 1950 până în 2002, procentul americanilor angajaţi în industria serviciilor a crescut de la 59% la 82% [18]. În ultimii 50 de ani, sectorul serviciilor a absorbit pierderile de locuri de muncă din Agricultură şi Fabricaţie.

            Din păcate, acest tipar încetineşte rapid, pe măsură ce automatizarea computerizată este introdusă şi aici. Din 1983 până în 1993, băncile au redus 37% din posturile de la ghişee, şi la finalul anului 2000, 90% din clienţii băncilor utilizau bancomatele (ATM-uri)[19]. Operatorii telefonici ai companiilor au fost aproape integral înlocuiţi de sisteme computerizate de răspuns vocal, operatorii de la ghişeele oficiilor poştale sunt înlocuiţi cu automate de auto-servire, în timp ce casierii sunt înlocuiţi cu chioşcuri computerizate. McDonalds, de exemplu, a vorbit despre automatizarea completă a restaurantelor sale de mai mulţi ani, introducerea chioşcurilor pentru a înlocui partea din faţă a personalului casei, şi folosirea de instrumente automate de gătit, cum ar fi 'burger flippers', pentru partea din spate a personalului casei [20]. Motivul pentru care nu au făcut acest lucru încă este probabil o chestiune de relaţii publice, pentru că ei ştiu cât de multe locuri de muncă s-ar fi pierdut în cazul automatizării. Nu există nici o ramură a Industriei Serviciilor care să nu fie afectată de automatizare. De fapt, dacă cineva ar dori să se gândească creativ la aplicarea tehnologiei care există în prezent, dar nu este încă aplicată în sectorul de servicii, este uşor să vezi cum, aproape peste noapte, majoritatea locurilor de muncă din sectorul de servicii ar putea fi eliminate astăzi treptat, începând cu observatori, casieri, chelneri, şi operatori de telefonie.

            Economistul Stephen Roach avertiza:

"Sectorul serviciilor şi-a pierdut rolul de netăgăduit de motor de creaţie a locurilor de muncă în America."[21]

            În timp ce această tranziţie se produce, care este sectorul nou în curs de dezvoltare care să angajeze toţi aceşti muncitori înlocuiţi? Acesta nu există... cel puţin nu încă. Deşi există multe domenii de specialitate emergente în domeniul Informaţiilor, acestea sunt extrem de limitate în capacitatea lor de a oferi ceva echivalent pentru a compensa numărul mare de locuri de muncă pierdute ce urmează să vină. Şi în timp ce economiştii încearcă să creeze modele care să trateze problema şomajului aparent de neoprit, variind de la subvenţionări guvernamentale ale locurilor de muncă (beneficii) până la noţiuni noi, cum ar fi "impozitul negativ pe venit", mulţi refuză să ia în considerare ceea ce este cu adevărat necesar pentru a preveni un haos total pe această planetă. Soluţia nu constă în încercarea de a "rezolva" problemele care au apărut, ci mai degrabă este timpul să transcendem acest sistem în întregime... pentru că sistemul de schimb monetar, şi Capitalismul însuşi, este acum complet învechit, în faţa creativităţii tehnologice.

 

[1] Al Martin, Protocols for Economic Collapse in America (article), 2008

[2] Ellen Brown, Web of Debt, Third Millennium Press p.368

[3] CIA World Factbook, 2009, https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2079rank.html

[4] wordnetweb.princeton.edu/perl/webwn

[5] http://www.shadowstats.com/alternate_data/money-supply

[6] http://www.shadowstats.com/alternate_data

[7] http://mwhodges.home.att.net/nat-debt/debt-nat-b.htm

[8] https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/us.html

[9] Brown, Ellen, Credit Default Swaps (Transfer al riscului de credit): Evolving Financial Meltdown and Derivative Disaster Du Jour, webofdebt.com, 2008

[10] Keynes, John Maynard, The General Theory of Unemployment, Interest and Money, 1931

[11] Loentief, Wassily, National Perspective: The Definition of Problems and Opportunities (Perspectivă Naţională: Definiţia Problemelor şi Oportunităţilor), 30 iunie

[12] Peterson, Willis, The Cotton Harvester in Retrospect: Labor Displacement or Replacement? St Paul, 1991, pp. 1-2

[13] Kahn, Tom, Problems of the Negro Movement, Dissent, 1964, p 115

[14] "Why job growth is Stalled", Fortune, 3/8/93 p.52

[15] http://www.usatoday.com/money/economy/2002-12-12-manufacture_x.htm

[16] Schwartz, Nelson D. Will 'Made in the USA' fade away?, Fortune Nov 24th 2003, p. 102

[17] US Weekly Economic Update: Manufacturing Payrolls Declining Globally: The Untold Story, Alliance Bernstein Oct 2003

[18] http://www.usatoday.com/money/economy/2002-12-12-manufacture_x.htm

[19] Retooling Lives, Vision 2000 p. 43

[20] http://www.techdirt.com/articles/20030801/1345236_F.shtmls

[21] Interview, 3/15/94 noted in The End of Work (by Jeremy Rifkin), p. 143